Garabet Ibraileanu - Morala dlui Sadoveanu
de Mihail Sadoveanu
(Fragment dintr-un articol polemic)
Dl Sanielevici, intr-un articol intitulat Morala dlui Sadoveanu, vrea sa arate ca opera acestui scriitor e imorala.
D-sa roaga pe cititor sa-si arunce ochii asupra unui tablou sinoptic, in care se arata ca "elementele" acestei opere, "temele" prin care acest autor vrea sa intereseze pe cititorii sai sunt: "betia, adulterul, prostitutia si violenta pana la criminalitate".
La aceasta, vom obiecta deocamdata cu cateva banalitati, si anume ca se poate face un tablou sinoptic identic al operei lui Shakespeare, lui Byron, lui Balzac, lui Dostoievski etc. si ca Iliada, care are ca subiect un razboi provocat de un adulter, e o tesatura de asasinate si de sacrilegii. si am putea adauga ca opera cea mai de seama a celui mai mare, mai moralizant si mai moralizator romancier, Ana Karenin a lui Tolstoi, este istoria unui adulter. Iar in literatura romaneasca, ca sa nu mai citez altceva, O noapte furtunoasa si O scrisoare pierduta sunt tesute amandoua pe adulter. Am citat numai cativa scriitori foarte mari, dar am putea sa punem la contributie mai toata literatura.
Mai departe, dl Sanielevici, presupunand ca i s-ar obiecta ca dl Sadoveanu "nu e decat naturalist", preintampina obiectiunea prin consideratia ca dl Iorga destina literatura Samanatorului, deci si pe a dlui Sadoveanu, poporului de la tara, si, adauga dl Sanielevici, "poporului -- naturalism ii trebuie?" Dar, intrebam de dl Sanielevici, ce are a face ceea ce crede dl Iorga despre literatura dlui Sadoveanu si cui o destina dl Iorga? Dl Sadoveanu scrie pentru poporul de la tara? Dl Sadoveanu nu scrie pentru nimene.
Un scriitor care se gandeste la public, la impresia pe care are sa o produca cititorilor si deci, cu atat mai mult, un scriitor care se gandeste la anumite impresii pe care sa le produca unui public anumit nu e artist, nu e poet, e orator. Dl Iorga este un publicist, caruia i se pare ca a gasit in scrierile dlui Sadoveanu o literatura pentru popor. Aceasta il priveste pe dl Iorga, nu pe dl Sadoveanu, care, daca e cu adevarat poet, si e, este un soliloc, un om care creeaza o opera de arta, concentrandu-si atentia la un aspect al vietii, la o problema a vietii -- la un subiect -- si nu la un public pe care sa-l impresioneze intr-un anumit fel. Idealul sau trebuie sa fie creatiunea, si nu propagarea unor conceptii asupra vietii. Asadar, ce crede dl Iorga asupra utilitatii operei dlui Sadoveanu nu poate intra ca element in aprecierea acestei opere.
Sa nu se creada, din cele de mai sus, ca am fi de parere ca o opera de arta nu trebuie judecata din punctul de vedere al conceptiilor asupra vietii. Arta nu e o fotografie si, din acest punct de vedere, "realismul" e o cerinta absurda, prin care, fie zis in treacat, desigur ca n-ar putea fi aparat dl Sadoveanu. Artistul, cu voie sau fara voie, ilustreaza intotdeauna in opera sa o conceptie asupra vietii, ia o atitudine fata de viata zugravita, si aceasta conceptie determina moralitatea sau imoralitatea operei.
si, de aceea, poate sa ni se arate un tablou sinoptic despre subiectele unui scriitor, aceasta inca nu ne va spune nimic; noi vom intreba care este atitudinea sa fata cu faptele pe care le zugraveste. Ca operele cu subiecte ca cele din tabloul sinoptic nu vor fi poate tocmai cele mai potrivite pentru domnisoarele de pension, pe care, vorba lui Taine, parintii le invalesc sara cu ingrijire si le hranesc cu biftece, ca sa le pastreze fragezimea obrazului, convenim.
Conceptia scriitorului nu e voita, nu si-o porunceste, caci atunci ea ar fi... imprumutata, scriitorul s-ar preface. Un scriitor, ca orisice om, are o atitudine in fata vietii, un mod de a concepe, un mod de a aprecia valorile morale. Daca e ceea ce se cheama moral, va fi si in opera sa, atata tot.
Asadar, daca dl Sadoveanu va avea o atitudine morala fata de subiectele sale (fata de "tabloul sinoptic!"), tabloul sinoptic n-are nici o insemnatate.
Dealtmintrelea, dl Sanielevici e nedrept in alcatuirea tabloului, caci in cateva nuvele nici nu e vorba de betie, in cele mai multe, chiar daca se aminteste de bautura, nu e betie, iar betia ca tema nu e nicaieri, desi in Crasma lui Mos Precu si in Ion Ursu elementul betie e foarte important. (Cum se va vedea mai jos, cei care au socotit pe Ion Ursu ca o ilustratie a relelor alcoolismului au gresit.) Acelasi lucru si despre celelalte teme: adulterul in Cei trei, in altele ca element incidental; prostitutia in Epilogul, incidental in Ion Ursu.
Comparat chiar din punctul de vedere al subiectelor si facand abstractie de singura consideratie care importa: atitudinea fata cu subiectul, dl Sadoveanu e mai curat decat Maupassant si decat multi scriitori francezi si poate, cu mici exceptii, patrunde si in... pensioane; si daca dl Iorga tine numaidecat, poate fi servit si "poporului". Ne e teama numai ca "poporul" nu-l va intelege, caci sa nu se creada ca daca subiectul e din viata taraneasca, taranul, prin chiar aceasta, pricepe opera.
Dar sa revenim. Daca nu ne inselam, ni se pare ca dl Sanielevici, desi apreciator al lui Caragiale, are preferinta pentru moralizarea directa, prin exemplu, prin zugravirea faptelor morale, cum fac scriitorii ardeleni laudati de dl Sanielevici, si laudati pentru aceasta -- parere care ni se pare ca rezulta si dintr-o recenzie a nuvelelor dlui Agarbiceanu, pe care o publica dl Sanielevici in revista sa si in care se opune preotilor dlui Sadoveanu bunul preot Lupascu din Ardeal. Noi credem insa ca daca preotul Lupascu al dlui Agarbiceanu ne arata cum ar trebui sa fie preotii de la tara, preotii dlui Sadoveanu ne arata cum n-ar trebui sa fie, dupa cum si O scrisoare pierduta ne arata cum n-ar trebui sa fie politica romaneasca, la urma urmei: cum ar trebui sa fie! si daca marea majoritate a preotilor de la noi sunt asa cum ni i-a zugravit dl Sadoveanu, atunci dl Sadoveanu, pe langa ca ne-a dat o opera moralizatoare (daca atitudinea sa fata cu subiectul e a unui om moral), dar are inca si meritul de a nu falsifica realitatea, de a ne da culoarea locala. si credem ca, din nefericire, dl Sadoveanu are dreptate, caci din cauze care nu pot fi discutate aici, pe cand preotul ardelean e, mai mult sau mai putin, un apostol, cel din Moldova, afara de exceptii onorabile, face parte din lipitorile satului, e pantalonarul, e surtucarul satului, ca si notarul, perceptorul, crasmarul, desi poarta antereu si potcap. Cand am citit nuvelele dlui Sadoveanu, zugravirea preotilor sai ne-a facut impresia unui crud, dar just realism.
Dar dl Sanielevici zice, in treacat, ca la dl Sadoveanu nu se simte parerea si sentimentul fata cu imoralitatile zugravite, desi la inceputul articolului vorbeste de o "rudimentara conceptie asupra vietii" a dlui Sadoveanu, pentru ca orice fiinta omeneasca, zice tot dl Sanielevici, trebuie s-o aiba, si intreaba pe autor daca nu vede ca are "sa sugereze spre rau" poporul, adica pe tarani. Lasa ca, chiar daca in opera dlui Sadoveanu s-ar canta imoralitatea, apostrofa dlui Sanielevici ar fi gresit adresa, caci ar fi trebuit sa fie adresata dlui Iorga, deoarece acesta destina poporului literatura dlui Sadoveanu, care, cum am spus, n-are a se gandi pentru cine scrie si, pe cat stiu, nici n-a declarat ca scrie pentru cineva. Credem insa ca o scurta analiza a nuvelelor insirate in tabloul sinoptic va arata ca -- in afara de cateva, unde, recunoastem, autorul are o atitudine reprobabila fata cu imoralitatea subiectului -- atitudinea dlui Sadoveanu fata cu opera sa e morala, adica normala, e sanatoasa.
O lipsa a dlui Sadoveanu e ca nu zugraveste, in genere, decat lipitorile satului, popa, notar, crasmar, morar, pandar, in orice caz indivizi care nu sunt tipuri reprezentative ale clasei taranesti. Am spus "in genere", caci in opera sa gasim si tarani.
Satele noastre sufar de-a dreptul de "civilizatie" prin reprezentantii si organele acestei civilizatii la tara, prin lipitorile satului.
In Crasma lui Mos Precu, in care dl Sadoveanu a facut pacatul sa farame materialul unui adevarat roman din viata lipitorilor satului -- care ar fi fost foarte interesant, plin de tipuri bine prinse, specific nationale, un roman in care s-ar fi zugravit ceva care nu se gaseste in literatura internationala --, surtucarimea aceasta e zugravita in toata putregiunea ei. Pacat ca o zugraveste numai in sine, si prea putin in raport cu clasa taraneasca.
Popa Dumintu-Taraboi, popa Manoil si Luca dascalul, care, ca fete bisericesti ce sunt, ar trebui sa fie pilda moralitatii si a bunatatii de inima, in realitate sunt tipurile cele mai abjecte. Popa Taraboi, un tip de o imoralitate si o bestialitate inspaimantatoare -- impreuna cu popa Manoil, un bandit betiv, impreuna cu alti indivizi -- se tine de betie si de femeile oamenilor, nu mai da pe acasa cu zilele, in care vreme preoteasa Marioara, victima resemnata a barbatului ei, moare de boala, de mizerie, de suferinta morala, sarman suflet chinuit, care, cum ne spune autorul, nu stie cand a fost batuta pentru ultima oara de tata-sau (alt popa) si pentru prima oara de barbatu-sau.
Paginile din Crasma lui Mos Precu, in care se zugraveste fioroasa bestialitate a popii si grozava, dar umila suferinta a preotesei, insufla moralul sentiment de compatimire cu suferinta omeneasca, nejustificata de nici o vina, si moralul sentiment de dezgust si de ura pentru calau.
Dar Ifrimescu, notarul, Costica Pipirig, ajutorul de notar! si cucoana Olga, si cucoana Liza, si celelalte! Ce plebe vulgara, ce scursoare de mahala! E mahalaua stramutata la tara si devenita "aristocratia satului".
Cancanurile ridicole, clevetirea, intriga, prostia, imoralitatea, pretentia caraghioasa, uscaciunea de suflet, ingustimea deznadajduitoare de orizont intelectual, si stilul, care vrea sa fie subtire, -- toate acestea sunt redate de dl Sadoveanu astfel incat nu pot inspira decat dezgust si tristete. Niciodata nu s-a zugravit mai adevarat si mai exasperant de puternic lipitorile satului. Alecsandri, care a redus totul la greci si la evrei, cu lipsa lui de profunditate, ne-a dat, in piesele sale, niste copilarii pe langa unele din nuvelele dlui Sadoveanu. E drept ca pe atunci literatura romaneasca era in fasa si se vede ca genurile literare obiective, care presupun un spirit de observatie mai apropiat de spiritul stiintific, sunt mai tarziu in viata unui popor, ca si stiinta. Poate de aceea, pe langa alte pricini, nu avem inca roman.
in persistenta dlui Sadoveanu de a ne arata imoralitatea preotilor vedem o nota justa, pentru ca aceasta persistenta e in raport cu frecventa fenomenului obiectiv pe care il reda. in nuvela intr-un sat, odata, in dreptul careia vedem cu parere de rau cuvantul "betie", este un preot, care a facut pe dl Sanielevici sa afirme ca tema nuvelei ar fi betia. Dar ce este aceasta nuvela? Care e conceptia ei? Ce a voit sa ne spuna autorul? in aceasta istorie trista e vorba de un strain necunoscut, al carui nume, a carui viata au ramas necunoscute pentru totdeauna si care, departe de ceea ce-i va fi fost si lui drag pe pamant, moare intr-o lume de straini cu sufletul meschin, ingust si stricat de lipitori ale satelor, care cauta sa castige de pe urma acestui mort si in sufletul carora nu se petrece nimic cu ocazia marii taine care e moartea. si popa, care ar trebui sa fie credinta si mila, el e cel mai ticalos: el venise sa bea la crasma unde poposise strainul, si toata intamplarea aceasta trece pe langa dansul fara sa-l atinga, si el bea, pentru ca venise sa bea, si se imbata. Poezia plina de tristete a acestei nuvele sta in contrastul dintre melancolicul inteles al lucrurilor omenesti, dintre tristetea soartei omului "trecator, pe pamant ratacitor", dintre tristetea singuratatii fiintei omenesti -- si vulgaritatea aceleiasi fiinte, cand este intrupata in exemplare ca "aristocratia" satelor. O singura raza de lumina patrunde in intunecimea acestei tristeti: nechezatul calului, care parca isi da seama de moartea stapanului sau. si o singura razbunare a autorului: vorbele de mila ale unui taran. Este tema acestei nuvele "betia", cum pretinde dl Sanielevici?
si este betia, adulterul, bataia si prostitutia tema nuvelei Ion Ursu? si betia, adulterul, bataia si prostitutia din nuvela aceasta sunt atragatoare ori respingatoare? Semnificatia acestei nuvele, dealtmintrelea una dintre cele slabe ale autorului, e mizeria clasei taranesti, lipsita de pamant, saracia si chinul taranului, nevoit, pentru a-si hrani copiii si nevasta, sa-si vanda munca la o fabrica, departe de ai sai, intr-un mediu distrugator, pe cand popa, care ar trebui sa fie sprijinul nenorocitilor, il ajuta sa plece, ca sa-i necinsteasca casa. si credem ca, mai presus de toate, e ilustrarea ideii autorului ca taranul, scos din mediul lui si transplantat in acela al orasului, devine o ruina fizica si morala. Desi nuvela nu e dintre cele mai bune ale sale, autorul reuseste totusi sa ne inspire groaza de betie si de celelalte vitii si parerea de rau dupa o viata pierduta. Cand Ion Ursu, manat de alcoolism, se intoarce acasa, se simte instrainat in lumea in care traise, e un declasat, e strain satenilor si copiilor, e un mare nefericit. Mizeria taranului, transformarea lui in lucrator industrial, tristetea soartei unei asemenea revolutii, toate acestea nu sunt cantarea betiei si a omorului.
Un singur popa (afara de epicul popa din Razbunarea lui Nour) e aratat ca om de treaba in nuvelele dlui Sadoveanu: e popa Miron din Petrea Strainul, nuvela in care nu vedem idealizarea crimei, cum zice dl Sanielevici, ci istoria unei pervertiri morale, pe nesimtite, din cauza imprejurarilor in care a trait Petrea. si e de treaba popa Miron, pentru ca exista si preoti de treaba si pentru ca asa necesita economia nuvelei: numai nevasta unui preot de treaba putea, ducand o viata mai usoara, sa pastreze oarecare tinerete si starea sufleteasca proprie pentru a nu uita, pentru a se mai gandi la o fericire pierduta, la un ibovnic disparut de mult -- ceea ce dl Sanielevici nu ia in consideratie, cand se mira de romantismul acesta la o taranca. si nu ia in consideratie nici ca Petrea o uitase si ca, numai cand o revede, se renaste in sufletul lui iubirea trecuta, si nu atat iubirea, cat revolta impotriva soartei, care i-a rapit fericirea posibila -- si de aici dorinta nerationala de a repara ireparabilul. si, neluand toate acestea in consideratie, dl Sanielevici se mira cum de Petrea a pastrat amintirea unei iubiri.
Revin la Crasma lui Mos Precu. Dl Sanielevici zice ca dl Sadoveanu simpatizeaza cu Mos Precu, desi acesta a fost hot, fara sa bage de seama ca Mos Precu se lauda ca a fost haiduc pe vremea cand aceasta nu era o rusine.
Dl Sanielevici mai acuza pe dl Sadoveanu ca simpatizeaza cu puscariasul Mandru din Doua firi. Mie mi se pare ca atitudinea dlui Sadoveanu e alta -- si o spune insusi in treacat: e interesul pentru o "curiozitate", pentru un caz curios, zicem noi, desi, marturisim, nu ni se pare atat de curios.
si aici, sa ni se ingaduie sa formulam o protestare.
Daca cerem ca scriitorul sa aiba o conceptie omeneasca in opera sa, aceasta nu inseamna ca trebuie sa-l tintuim la stalpul infamiei, daca ne zugraveste un "caz" cu singurul scop de a ne zugravi un caz, si daca uneori nu respecta puritanismul moral, intrebuintand, in treacat, un element mai... picant, cum a facut dl Sadoveanu in Hanul Boului, una din cele mai frumoase nuvele ale sale, in care natura banala, o zi de toamna cu ceata, a dat ocazie autorului sa ne dea o bucata de o patrunzatoare poezie: in literatura noastra sunt exemple de natura zugravita admirabil, dar de natura care se poetizeaza usor: munti, nopti cu luna, codru in vijelie etc. in nuvela aceasta, pe langa rara poetizare a unui aspect banal al naturii, mai gasim si o profunda melancolie sugestiva in fata soartei lucrurilor omenesti, care toate dispar.
si daca in aceasta poezie ni se aminteste de un flacau care odata, de mult, in treacat, a avut o mica aventura cu femeia altuia, a hangiului, si daca autorul isi insuseste nostalgia eroului dupa aceasta "imoralitate", este aceasta nuvela tesuta pe tema adulterului? Se poate ca, pentru educatia tinerimii, sa nu fie potrivita aceasta nuvela, cum se poate ca pentru intarirea credintei religioase la tara sa nu fie potrivita Crasma lui Mos Precu, dar, dupa cum dl Sanielevici cere dlui Iorga sa ne lase in pace, pe noi, intelectualii, cu "legea stramoseasca", admitand in acelasi timp ca la tara nu-i nevoie de propaganda antireligioasa, tot asa cerem noi dlui Sanielevici sa lase pe scriitori sa scrie nu numai pentru tarani si pentru pensioane; iar pe cititorii intelectuali sa guste si zugravirea cazurilor "curioase" ori mai picante.
in Crasma lui Mos Precu e in adevar un adulter, care, fara sa fie tema nuvelei, e un element al ei. Un flacau nenorocit, Zaharia, prinzand mila de Anica, femeia torturata de bestialul Radutu, se imprieteneste cu ea si pe urma devine ibovnicul ei. si dragostea aceasta nelegitima nu duce la fericire, se sfarseste -- in mod natural -- tragic, cu moartea. Unde este atunci imoralitatea? Episodul e saturat de "morala": dragostea pleaca de la mila; un nenorocit si o nenorocita se indragostesc in imprejurari in care faptul e fatal, si dragostea lor e o adevarata dragoste. Anica are toate explicarile posibil omenesti pentru greseala ei, caci e "stalcita" fara vina, de cand s-a maritat, de un dement alcoolic -- si totusi dragostea nelegitima se sfarseste tragic, in contra asteptarilor cititorilor cu morala mai elastica. si tragedia e o urmare a dragostei, e actul final natural al dragostei vinovate. Daca acest episod e imoral, atunci de ce nu e imorala si Ana Karenin?1
Acelasi lucru trebuie sa-l avem in vedere cand e vorba de Cei trei. si "cei trei", si femeia, toti sfarsesc tragic, doi prin distrugerea lor fizica, prin moarte, doi prin distrugerea lor morala. si neuitata evocare a melancoliei toamnei tarzii, si admirabila armonie dintre tristetea de moarte a naturii in toamna tarzie, si tragedia ce are sa se intample, si patosul lui Mandrila de la sfarsitul nuvelei ar fi trebuit sa opreasca pe dl Sanielevici sa puna, in tabloul sau, in fata acestei mici capodopere, nedreptele sale cuvinte "betie, adulter, omor". in Cei trei e o concentrare si o stiinta de alcatuire fara seaman: e vorba de un adulter, de trei barbati care se lupta pentru o femeie, si nimic nu Tot tragic se ispraveste si Un tipet. in nuvela aceasta, dealtmintrelea, adulterul nu e tema, ci un incident, pentru ca semnificatia nuvelei e, cu schimbare de roluri, ca si aceea a nuvelei intr-un sat, odata. in amandoua nuvelele e vorba de o tragedie ramasa necunoscuta martorilor: in nuvela intr-un sat, odata, tragedia calatorului trece pe langa satul indiferent; in Un tipet, tragedia fierarului necunoscut din oraselul necunoscut trece pe langa calatorul, daca nu indiferent, cel putin strain fata de intamplarea la care asista. in ambele nuvele: doua lumi sufletesti, care se intalnesc o data numai intr-un punct de spatiu si de timp, dar trec fara a se recunoaste. si aici semnificatia e singuratatea, izolarea fiintei omenesti. Bineinteles ca patosul acestei nuvele nu se poate compara cu acel din intr-un sat, odata, caci in aceasta nuvela e parca si dorinta de a arata un "caz curios".
si cand in Doi feciori, ne arata contrastul dureros si revoltator intre soarta unui fiu legitim, care cheltuieste banii tatalui sau la Iasi, si soarta fiului nelegitim, care e randas in ograda: si starea morala a tatalui, care nu e nici destul de ticalos, nici destul de bun -- dl Sadoveanu aduce, cred, un argument tare, cel mai tare, desi e vechi si banal, pentru a arata unde poate duce adulterul, un argument mai tare decat daca ne-ar zugravi o viata conjugala plina de credinta.
Dar in nuvelele analizate, cel putin exista "betia" si celelalte, daca nu ca tema, cum am vazut, macar ca elemente -- neidealizate. Dar sunt cateva nuvele, puse in tabloul sinoptic, care n-au betia, adulterul, omorul, nici ca elemente, si in care nici nu e vorba de aceste pacate.
in Necunoscutul nu e nici betie, nici adulter, dar e o interesanta problema: un jouisseur, care a fagaduit odata unei fete ca are sa o ia de nevasta si a uitat-o, simtinduse pe moarte, cauta un suflet caruia sa i se destainuiasca si se adreseaza preotului de pe mosia sa. Dar preotul, un biet om simplu, pentru care n-a existat, de cand traise, vreo problema, nu-l pricepe deloc. Sunt doua stari sufletesti, doua lumi asa de departe, asa de straine... si acela se stinge singur, in ceasurile caintii, cand reinviase.
in Sluga e zugravita lasitatea unui cuconas obraznic, care palmuise demnitatea servitorului sau si, cand in padure i se nazare ca acesta s-ar putea razbuna, interpreteaza toate miscarile slugii ca suspecte, devine las si umilit. Unde e betia si omorul? si unde e lauda slugii, ca nu asasineaza? Dar sfarsitul nuvelei este de-a dreptul un sarcasm la adresa cuconasilor, care se mira ca "brutele" tot au oleaca de inima: sufar, mananca palme si iarta -ceea ce dealtmintrelea este o interventie inoportuna a autorului in opera sa.
in Vantul -- cea mai slaba nuvela a dlui Sadoveanu, pentru ca autorul se joaca cu personificari nenaturale -"betia" poate insemna ca "vantul", pe langa alte lucruri si fiinte ce intalneste in goana sa, da si peste dl Cinste Politica beat, o creatiune iarasi nenaturala?
in Cainele -- eroul este acest animal, un caine indurerat, o "durere inabusita" --, in care se simbolizeaza lasitatea omeneasca, in care vedem cum o mahala intreaga, oameni seriosi si gravi, nazarindu-li-se ca un biet caine e turbat, isi uita "respectabilitatea" si, cuprinsi de spaima lasa si, in acelasi timp, de ura neimpacata impotriva cainelui, care le strica si linistea si mai ales gravitatea, il fugaresc sa-l ucida: "Ordon!" striga politaiul in... exercitiul functiunii. in Cainele nu vedem "betia", decat doara in faptul ca autorul, descriind pe locuitorii-eroi ai mahalalei, ne vorbeste si de unul care, cand lua leafa, venea acasa cu capul in piept... "Cainele" acela e un biet vagabond dezmostenit, paria sperietoare a oamenilor asezati. Ce este imoral aici?
si aproape acelasi inteles il are nuvela Lupul, unde vedem cum niste mahalagii pregatesc si, in sfarsit, fac o teribila cruciada impotriva unui lup. Aici betia rezulta din faptul ca cruciatii se concentreaza la crasma -- la clubul lor. Nici nu mai vorbesc de "betia" din Ionica, in care un baiat ratacit in noaptea de Anul Nou ajunge la un podar, unde se dezgheata, mananca si bea cu gazdele, cum face toata lumea la Anul Nou.
in nuvela Mosul e poetizat un adulter. in privinta acestei bucati, sunt cu dl Sanielevici, si tot cu d-sa sunt si in privinta nuvelei Moarta, in care admirabila descriere a naturii si sugestiva evocare a trecutului sunt patate de atitudinea poetic aprobativa a autorului pentru regretul boierului (exprimat in fata taranului inselat) dupa ceasurile de "fericire" de altadata, cu femeia acestui taran, care fireste n-a stiut si nu stie nici acum nimic. Atragem atentia ca poetizarea pacatelor omenesti e un defect chiar de estetica, e o slabiciune a operei de arta, din cauza ca autorul ne solicita simpatie pentru un fapt care prin natura lui provoaca antipatie, si, astfel, in cititor o impresie se distruge de catre cealalta.
in privinta nuvelei Naluca, iarasi ne despartim de dl Sanielevici. O baba isi aduce aminte ca de mult de tot, pe cand barbatul ei venea acasa beat, ca si acum, a pacatuit cu un iuncar, fara pasiune, din inconstienta, dupa care a urmat o viata de credinta, de plictiseala, de suferinta, cu un barbat betiv, o viata de resemnare si de iertare pentru pacatele si slabiciunile barbatului. Unde e imoralitatea autorului?
Nici n-avem sa ne incercam sa vorbim de conceptia din Cozma Racoare, Razbunarea lui Nour, Cantec de dragoste, soimii si Ivanciu Leul. Aceasta din urma nuvela, nu-i vorba, nu face parte chiar din genul celorlalte patru, e si ea zugravirea unui caz "curios", gen in care autorul, s-o spunem drept, nu reuseste, dar are totusi caractere comune cu celelalte patru, care fac parte din genul epic popular, in care se canta energia fizica, triumful, extraordinarul si al caror caracter nerealist le fereste si de primejdia de a demoraliza si de analizarea din punctul de vedere al conceptiei morale a autorului. in acest gen trebuie sa cautam ceea ce el pretinde sa dea: descriptii frumoase, personaje extraordinare, descrieri de scene razboinice, Ivanciu Leul ii aminteste dlui Sanielevici pe Codreanu. Sa zicem ca are dreptate... Dar ai dreptul sa judeci pe Codreanu altfel decat ca o bucata de epica populara? Ai dreptul sa judeci pe Taras Bulba ca pe Sufletele moarte? Romanele epice ale lui Sienkiewicz, ca pe al sau Fara dogma?
Un singur lucru gasim in bucatile acestea ale dlui Sadoveanu: poezie -- descriptii admirabile de natura: Valea Moldovei, pe care o iubeste atat de mult acest cantaret al tarii Moldovei, in soimii; sufletul misterios al noptii, la inceputul Cantecului de dragoste etc. Nu-i vorba, daca am voi sa cadem in cursa si sa tratam si aceste bucati ca pe celelalte, am putea arata ca in Razbunarea lui Nour si in Cantec de dragoste se simte mila pentru suferinta omeneasca, intrupata in femei, care ni-s aratate ca victime ale brutalitatii barbatilor si ale vremii de atunci.
Dintre aceste din urma patru bucati, Ivanciu Leul e cea mai slaba, e chiar falsa, pentru ca autorul a procedat fata cu un subiect mai modern, fata cu ceva care se apropie de o problema, ca si fata de subiectele sale de epica populara. Ivanciu Leul este o "curiozitate", tratat insa ca in epica populara. De aceea nuvela nu ne spune nimic, oricat ar voi sa aiba ceva din Samson si Dalila. Aceasta transplantare a procedeului epicei populare in nuvela realista si ceea ce rezulta din aceasta confuziune, mai ales cand autorul are o atitudine amorala fata cu materia tratata, se vede la dl Sandu-Aldea, in privinta caruia dl Sanielevici are perfecta dreptate.
Tratarea popular-epica a vietii de azi s-o lase altora dl Sadoveanu, caci pe aceasta cale nu poate ajunge la adevaratele creatiuni de arta.
in rezumat, nuvelele dlui Sadoveanu pun mai intotdeauna o problema morala sau sociala. Adulterul si celelalte pacate sunt elemente secundare, pe cand la alti scriitori, fara a inceta sa fie morali, ele formeaza adesea tema. Iar in privinta vietii sexuale, dl Sadoveanu e, poate, prea... cast. in nuvelele sale nu exista o singura pagina de dragoste senzuala; numai intr-un loc -- o aluzie: subitul acces de senzualitate a boierului Nastase pentru jupaneasa sa, in Cantec de dragoste. Iar ceea ce numeste dl Sanielevici "betie", de cele mai multe ori se explica prin faptul ca subiectele nuvelelor dlui Sadoveanu, fiind in buna parte luate din viata de la tara -- lasa ca taranii beau, iar lipitorile satului beau de sting pamantul, dar crasma e clubul, cofetaria, cafeneaua satului, unde se intalnesc acesti oameni.
Garabet Ibraileanu - Morala dlui Sadoveanu
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - Amintirile caprarului Gheorghita
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - Mormantul unui copil
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - La noi, in Viisoara
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - Vremuri de bejenie
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - Insemnarile lui Neculai Manea
Garabet Ibraileanu - Mihail Sadoveanu - Tara de dincolo de negura
Scriitori romani si straini - Garabet Ibraileanu
Aceasta pagina a fost accesata de 3107 ori.
